Alchimia dragostei

Charlotte Arkendale știa totul despre bărbați. În definitiv, își construise o adevărată carieră de succes ajutând numeroase femei să se ferească de vânătorii de zestre. Cu toate acestea, nimic n-ar fi putut-o pregăti pentru Baxter St. Ives – un străin captivant, dar prea îndrăzneț, prea hotărât și prea periculos pentru ca Charlotte să-l accepte cu inima împăcată să-i administreze veniturile. Însă el pare să fie singura persoană care o poate ajuta să investigheze moartea violentă a uneia dintre clientele sale. Cum însă și-ar fi putut da seama că Baxter, un talentat om de știință, avea să o transforme în subiectul unui experiment riscant pe tema alchimiei dorinței? Când sentimentele ce se nasc între cei doi eroi par să ajungă la împlinire, un pericolul neașteptat amenință să îi despartă – ori să-i unească pentru totdeauna în moarte. Misterul și pasiunea se împletesc într-o narațiune alertă, plină de suspans, cu personaje care reușesc să evite șabloanele literaturii romanțioase. Amanda Quick are în palmares numeroase premii literare, cărțile sale vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare. CAPITOLUL 1 Londra. Trei ani mai târziu. – Nu îmi dai de ales, așa că trebuie să i u directă, domnule St. Ives. Din păcate, nu suntei exact ce aveam în minte când mă gândeam la noiunea de om de afaceri. Charlotte Arkendale își puse mâinile pe biroul de mahon și âl privi pe Baxter cu un ochi critic. – Îmi pare rău că v-ai pierdut timpul. Interviul nu mergea bine. Baxter își potrivi ochelarii cu ramă de aur pe puntea nasului și își jură în sinea lui că nu va ceda impulsului de a scrâșni din măsele. – Mă scuzai, domnișoară Arkendale, dar am avut impresia că dorii să angajai o persoană care este inofensivă și neinteresantă. – Adevărat. – Cred că descrierea exactă a candidatului ideal pentru acest post era, și citez, o persoană care este tot atât de fadă ca o budincă de cartoi ” . Charlotte clipi din ochii mari, tulburător de inteligeni și de verzi. – Cred că ai îneles greșit, domnule. – Foarte rar mă înșel, domnișoară Arkendale. Nu sunt nimic altceva decât precis, metodic și atent de felul meu. Greșelile sunt făcute de persoanele impulsive sau înclinate către pasiuni excesive. Vă asigur că nu am un astfel de temperament. – Nu pot decât să i u de acord cu dumneavoastră în ceea ce privește riscurile unei naturi pasionale, zise ea rapid. Într-adevăr, aceasta reprezintă o problemă. – Permitei-mi să dau citire scrisorii pe care i-ați trimis-o fostului dumneavoastră administrator. – Nu este necesar. Sunt perfect conștientă de ceea ce i-am scris domnului Marcle. Baxter o ignoră. Vârâ mâna în buzunarul de la pieptul paltonului ușor șifonat și scoase foaia pe care o îndesase acolo. Citise de atât de multe ori acea blestemăie încât aproape că o memorase, dar se dădu puin în spectacol uitându-se îndelung la scrisul de mână pretenios. – După cum știi, domnule Marcle, declamă el, am nevoie de un administrator care să vă ia locul. Acesta trebuie să i e o persoană cu o înfăișare obișnuită, ce nu dă de bă- nuit. Vreau un om care să-și poată desfășura treburile neobservat; un gentleman cu care să mă pot întâlni frecvent fără să atrag priviri bănuitoare sau comentarii. Pe lângă îndatoririle obișnuite ale unui administrator, îndatoriri pe care dumneavoastră le-ai îndeplinit atât de admirabil în timpul acestor cinci ani, vă solicit ca gentlemanul pe care mi-l recomandați să posede și alte aptitudini. Nu o să vă deranjez cu detalii ale situaiei în care mă găsesc. Este îndeajuns să spun că, inând cont de evenimentele recente, am nevoie de o persoană solidă, ageră, pe care să mă pot bizui pentru protecție. Pe scurt, vreau să angajez atât un administrator, cât și o gardă de corp. Ca întotdeauna, cheltuielile trebuie să i e luate în considerare. De aceea, în loc să plătesc pentru doi oameni, am ajuns la concluzia că ar i mai economică angajarea unui bărbat care să-și poată asuma responsabilităile ambelor posturi. – Da, da, îmi amintesc destul de bine propriile-mi cuvinte, âl întrerupse Charlotte. Dar nu despre asta e vorba. Baxter continuă, încăpăânat: – De aceea vă cer să îmi trimitei un gentleman respectabil, care să îndeplinească toate cerinele de mai sus și care să i e la fel de fad precum o budincă de cartoi . – Nu văd de ce trebuie să repetai totul de pe acea pagină, domnule St. Ives. Baxter foră nota. -Trebuie să i e înzestrat cu un grad înalt de inteligen- ă, deoarece o să am nevoie să facă investigaii delicate în numele meu. Pe de altă parte, în calitate de gardă de corp, trebuie să i e îndemânatic în mânuirea unui pistol, în cazul în care lucrurile iau o întorsătură urâtă. Peste toate acestea, domnule Marcle, așa cum știi, trebuie să i e foarte discret. – Îndeajuns, domnule St. Ives, exclamă Charlotte apucând un mic volum legat în piele roșie și trântindu-l cu putere pe birou ca să-i capteze atenia. Baxter își ridică privirea din scrisoare. – Cred că îndeplinesc toate cerinele, domnișoară Arkendale. – Sunt sigură că îndeplinii câteva dintre ele, îi spuse ea zâmbindu-i rece. Domnul Marcle nu v-ar i recomandat niciodată dacă lucrurile nu stăteau așa. Din păcate, există o calitate importantă pe care nu o avei. Baxter împături răbdător scrisoarea și o strecură înapoi în palton. – Timpul este esenial, potrivit lui Marcle. – Destul de adevărat, răspunse ea cu o expresie neliniștită care îi dispăru repede din ochii strălucitori. Am nevoie de cineva care să ocupe postul imediat. – Atunci poate că n-ar trebui să i i atât de mofturoasă, domnișoară Arkendale. Ea roși. – Dar adevărul este, domnule St. Ives, că doresc să angajez un bărbat care îndeplinește toate cerinele mele, nu doar câteva dintre ele. – Trebuie să insist că le îndeplinesc pe toate, domni- șoară Arkendale. Sau pe majoritatea. Sunt inteligent, sprin ten și uimitor de discret. Mărturisesc însă faptul că mă preocupă prea puin pistoalele. În opinia mea, sunt imprecise și nu te poți bizui pe ele. – Aha! Charlotte primi vestea cu bucurie. Vedei? O altă cerină pe care nu o îndeplinii, domnule. – Dar mă pricep la chimie. – Chimie? se încruntă ea. La ce ne va ajuta? – Nu se poate ști, domnișoară Arkendale. Din când în când o găsesc foarte folositoare. – Îneleg. Atunci, totul este foarte interesant, desigur. Din păcate, nu am nevoie de un chimist. – Ai insistat că dorii un bărbat care va atrage foarte puină atenie. Un om de afaceri serios, greu de remarcat. – Da, dar… – Permitei-mi să vă spun că sunt de multe ori des – cris în acești termeni. Fad ca o budincă de cartoi , pe toa te planurile. Nervozitatea începu să i arbă în ochii Charlottei. Sări în picioare și înaintă ocolind colul biroului. – Găsesc acest lucru greu de crezut, domnule. – Nu-mi pot imagina de ce. Baxter își scoase ochelarii în timp ce ea începu să se plimbe prin micul birou. – Chiar și mătușa mea îmi spune că sunt capabil să induc o stare de plictiseală acută în sul etul oricui se ală pe o rază de douăzeci de pași în jurul meu, în mai puin de zece minute, continuă el. Domnișoară Arkendale, nu numai că arăt neinteresant, dar și sunt neinteresant, vă asigur. – Poate că vederea slabă este o moștenire de familie. Recomand ca mătușa dumneavoastră să primească o pereche de ochelari la fel ca aceia pe care îi purtai. – Mătușa mea nu va purta ochelari nici moartă. Bax ter se gândi rapid la extrem de stilata Rosalind, Lady Tren – gloss, în timp ce își ștergea lentilele ochelarilor. Îi folosește pe ai ei numai atunci când știe că este singură. Sunt convins că nici măcar slujnica ei nu a văzut-o vreodată purtându-i. – Ceea ce îmi coni rmă suspiciunea că nu s-a uitat cu atenie la dumneavoastră de ceva vreme, domnule. Poate de când erai un bebeluș în braele sale. – Poftim? Charlotte se întoarse cu faa către el. – Domnule St. Ives, chestiunea vederii joacă un rol hotărâtor în planurile mele. Baxter își repuse ochelarii pe nas cu un gest atent, studiat. Pierdea i rul conversaiei și nu era un semn bun. Se foră să o studieze pe Charlotte cu detașarea sa analitică obișnuită. Semăna foarte puin cu majoritatea femeilor pe care le cunoștea. De fapt, cu cât se al a de mai mult timp în prezena ei, cu atât se convingea de faptul că nu avea pereche. Spre uimirea lui, se trezi pradă fascinației, în ciuda tuturor informațiilor pe care le cunoștea despre ea. Era mai în vârstă decât se așteptase. Douăzeci și cinci de ani, al ase în trecere. Expresiile veneau și treceau pe i gura ei cu rapiditatea unei reacii chimice într-o retortă amplasată deasupra unei lăcări. Sprâncene puternice și gene lungi îi încadrau ochii. Nasul drept, pomeii înali și gura bine proporionată desemnau o i re plină de hotărâre și cu o voină de nezdruncinat. Cu alte cuvinte, gândi Baxter, era o femeie dată dracului. Părul său roș- cat, strălucitor, era împărit în două deasupra unei fruni înalte, inteligente. Cosiele se terminau într-un coc frumos din care câteva bucle spiralate fuseseră lăsate libere, încadrându-i chipul. În plin sezon monden , când moda impunea corsaje foarte decupate și esături diafane concepute pentru a dez vălui cât mai mult din formele feminine, Charlotte purta o rochie surprinzător de modestă. Era confecionată din muselină galbenă, croită cu talie înaltă și cu mâneci lungi și un guler alb cu pliseuri. Pantoi i asortați ieșeau timid de sub volanele sobre ce decorau tivul. Baxter nu se putu abine să nu observe că avea picioare foarte frumoase. Bine conturate, cu glezne graioase. Oripilat de propriile gânduri, își mută privirea. – Mă scuzai, domnișoară Arkendale, dar nu îneleg la ce vă referii. – Pur și simplu, nu vă potrivii deloc pentru postul de administrator. – Pentru că port ochelari? se încruntă el. M-aș i gândit că ei mai degrabă întăresc impresia de budincă fadă de cartoi . – Nu ochelarii dumneavoastră sunt problema, zise ea, și acum părea de-a dreptul exasperată. – Am crezut că tocmai ai spus că ei sunt problema. – Nu m-ai ascultat? Încep să cred că vă facei în mod intenionat că nu mă înelegei, domnule. Repet, nu suntei calii cat pentru acest post. – Sunt perfect calii cat pentru el. Trebuie să vă reamintesc faptul că m-a recomandat propriul dumneavoastră administrator? Charlotte alungă acest argument printr-un gest disprețuitor. – Domnul Marcle nu mai este administratorul meu. Chiar în acest moment se ală pe drum către un conac din Devon. – Parcă amintise ceva despre faptul că-și câștigase drep tul la o lungă și liniștită retragere din activitate. Am rămas cu impresia că ai fost o angajatoare destul de solicitantă, domnișoară Arkendale. Ea deveni eapănă. – Poftii? – Lăsai. Pensionarea lui Marcle nu are importană acum. Important este că l-ai chemat pentru ulti ma oară și i-ai dat sarcina de a găsi un înlocuitor. El m-a selectat pentru a duce la îndeplinire responsabilităile sale.