New Adult Romance – Bully – Penelope Douglas
Primul volum al seriei Fall Away
Numele meu este Tate.
Totuși, el nu îmi spune așa. Nici măcar nu i-ar trece prin cap să mi se adreseze atât de familiar, asta în cazul în care mi s-ar adresa cât de cât. Nu, abia dacă îmi vorbește. Dar nici nu mă lasă în pace. Cândva, am fost cei mai buni prieteni, după care a încept să se lege de mine și a decis că scopul lui este să îmi ruineze viața.
Am fost umilită, exclusă și bârfită în toți anii de liceu.
Cu cât trecea timpul, cu atât mai chinuitoare deveneau farsele și zvonurile puse la cale de el, și deja mi se făcuse lehamite să mă tot feresc din calea lui. Am plecat chiar în Franța pentru un an de zile, ca să îl evit. Doar că, acum, m-am săturat să mă mai ascund și nici de-al naibii nu îl voi lăsa să-mi distrugă ultimul an de liceu. Poate că el nu s-a schimbat, dar eu am făcut-o.
Este timpul să ripostez. Nu mai am de gând să-l las să-și bată joc de mine.
Penelope Douglas este autoare americana de bestselleruri New York Times, USA Today si Wall Stree Journal. Romanele ei sunt traduse in peste zece limbi si vandute in sute de mii de exemplare. Dupa ce a absolvit Administratie Publica la Universi tatea Northern Iowa, a urmat un Master in Stiintele Educatiei la Loyola University.
Romanul ei de debut, Intimidare (Bully), a fost desemnat Cel mai bun roman de dragoste al anului 2014 de catre IRC Indie Romance Convention. Rivali (Editura Epica, 2015) este al doilea roman al autoarei, care se bucura in continuare de mare succes printre fanii genului romance.
Bully
Categoria: Roman de Dragoste
New Adult Romance
Pagina oficială Penelope Douglas – Link
Recenzii
Nu există recenzii până acum.