Editura LIRA Nouă Forțată să fugă de pe continent de înaintarea armatelor lui Napoleon, orfana Alana Farmer și excentricul ei tutore își construiesc o Nouă viață la Londra. Acolo Alana se bucură de toate privilegiile unei tinere de viță nobilă, precum și de educația potrivită unei regine. Însă înaintea debutului în societate, Alana află secretul șocant al originii sale. Poate fi oare adevărat că este prințesa pier dută a regatului Lubinia? Nevoită să se întoarcă în țara natală, pentru a preveni izbucnirea unui război civil, Alana renunță la viața ei de până atunci pentru a se aventura într-o lume despre care știe foarte puține, într-o țară pe care o consideră primitivă, populată de barbari. Din nefericire, acolo povestea ei nu este atât de ușor de crezut, iar Christoph Becker, căpitanul gărzilor palatului, o arestează sub bănuiala că ar fi o impostoare sau o unealtă aflată în slujba celor care complotează împotriva regelui. Pe nesimțite și fără voia lor, Alana și Christoph se trezesc prinși în mrejele pasiunii, iar Christoph se folosește de orice mijloace pentru a afla adevărul – și de a o proteja pe femeia pentru care este în stare să sacrifice totul.
Cand inima dicteaza
20,00 lei 14,90 lei
Editura Lira
Stoc epuizat
SKU: 17619
Categorii: Colecția Iubiri de Poveste, Historical Romance
Etichete: Historical Romance, Iubiri de Poveste, Johanna Lindsey
Fii primul care adaugi o recenzie la „Cand inima dicteaza” Anulează răspunsul
Produse similare
-20%
-20%
Modern Romance
Marie Ferrarella
Editura Elis
30,00 lei 24,00 lei
Editura Elis
-16%
Historical Romance
Janet Dailey
Editura Colosseum și Colemus
28,00 lei 23,40 lei
Editura Colosseum și Colemus
-16%
-30%
Roman de Dragoste
Janet Dailey
Editura Colosseum și Colemus
24,00 lei 16,90 lei
Editura Colosseum și Colemus
-45%
Modern Romance
Janet Dailey
Editura Colosseum și Colemus
18,00 lei 9,90 lei
Editura Colosseum și Colemus
-20%
Recenzii
Nu există recenzii până acum.