Young Adult Fantasy – Cronicile Ținuturilor din Apus – Ursula Le Guin
-
Daruri – Cronicile Ținuturilor din Apus
Orrec este fiul brantorului de Caspromant, iar Gry este fiica brantorilor de Barre și Rodd. Au crescut împreună în Tărâmurile de Sus, unde domeniile lor se învecinau. Oamenii acelor ținuturi sunt precum pământurile pe care trăiesc: aspri, sălbatici și mândri. Se războiesc permanent cu unul sau altul dintre vecinii lor, își mână vitele, îi iau prizonieri pe servi, își sporesc averile. Doar darurile mai pot menține fragila pace dintre ei.
Darurile sunt puteri date pentru a fi folosite la protejarea domeniilor: ele sunt lăsate moștenire de către tată fiilor săi și de către mamă fiicelor sale. În Barre, darul constă în chemarea animalelor. Femeile din Cordemant au puterea de a lăsa pe cineva orb, surd sau mut.
Darul celor din Rodd este puterea de a trimite un jungher vrăjit în inima unui bărbat sau de a-i tăia beregata cu el, ori să-l schilodească, dupa cum le este placul, dacă este în raza lor vizuală. Callemii pot mișca lucruri grele folosind numai cuvântul și gestul – chiar și clădiri, chiar și dealuri.
Darul brantorului de Drummant este irosirea înceată. Casprii au cel mai bun și cel mai rău dintre daruri: desființarea – unei insecte, unui animal, unui loc.
Orrec si Gry sunt moștenitorii domeniilor Caspro și Barre. Darul lui Gry se adeverește, însă, spre deosebire de mama ei, ea nu va chema animalele pentru a le vâna. Și Orrec are o problemă: darul lui este neîmblânzit – nu-l poate controla și de-aceea ajunge să fie cel mai periculos dar posibil.
2. Voci – Cronicile Ținuturilor din Apus
Ansul a fost odinioară un oraș liniștit, plin de biblioteci, școli și temple. Dar asta se petrecea cu multă vreme în urmă, înainte de venirea alzilor. Aceștia cred că demonii se ascund în cuvinte, așa că interzic scrisul și cititul, condamnându-i la moarte pe cei care le practică.
Cele câteva cărți care au fost salvate sunt ascunse în Casa Lordului-cailor și se află în grija acestui bărbat schilodit de ani întregi de tortură și a fiicei inimii sale, Memer. Iar acum vremurile se schimbă. Orrec Caspro, un poet din Ținuturile de Sus, și soția sa, Gry, sosesc în oraș, iar vocea lui este asemenea unui sunet de trâmbiță care trezește un popor cucerit.
3. Puteri – Cronicile Ținuturilor din Apus
Gavir – crescut în bunăstare, ca sclav pentru o mare familie – deţine puteri pe care nu reuşeşte să le explice sau să le controleze: poate vedea viitorul! Sora lui mai mare îl sfătuieşte să ţină secret acest lucru. Însă o tragedie îi distruge tânărului încrederea în tot ce ştia până atunci, fapt care-l îndurerează profund. Ca urmare, porneşte într-o călătorie plină de primejdii, cu un scop pe care nici el nu-l înţelege prea bine.
Îşi doreşte să fie liber? Îşi caută propriul popor? Sau vrea să afle care este adevărata menire a puterilor sale? Cartea a treia din Cronicile Ţinuturilor din Apus este o captivantă poveste despre supravieţuire şi autocunoaştere, la capătul căreia tânărul protagonist ajunge într-un loc în care nu mai fusese niciodată: acasă…
Premiul Nebula pentru cel mai bun roman în 2008, nominalizat la Premiul Locus pentru cel mai bun roman pentru adolescenți și la Premiul Endeavour 2008, selectat de New York Public Library în topul celor mai bune cărți pentru adolescenți în 2008.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.