Literary Fiction – David Copperfield – Charles Dickens
David Copperfield, pe care autorul îl considera „copilul preferat”, este un Bildungsroman cu valențe autobiografice. Scris între 1849 și 1850, David Copperfield marchează un moment de cotitură în evoluția creativă a lui Charles Dickens. Un ager observator al societății engleze de secol XIX, Dickens creează, la fel ca în toate celelalte romane ale sale, numeroase personaje memorabile.
David se confruntă cu pierderea tatălui său, cu un tată vitreg abuziv și cu sărăcia, dar reușește să depășească adversitățile prin muncă și determinare. De-a lungul călătoriei sale, întâlnește o varietate de personaje memorabile, cum ar fi prietenoasa Peggotty, loialul Mr. Micawber și vicleanul Uriah Heep. Viața sa este marcată de prietenii, iubiri pierdute și maturizare, culminând cu găsirea unui echilibru între fericirea personală și succesul profesional.
Romanul explorează teme precum reziliența, moralitatea și importanța iubirii și a prieteniei, devenind unul dintre cele mai iubite și influente opere ale literaturii engleze.
„Ca mulți părinți afectuoși, am un copil preferat în adâncurile sufletului. Iar numele lui este David Copperfield.” Charles Dickens
„Ma încânta și ma uimește genialitatea domnului Dickens.” William Makepeace Thackeray
„Cel mai bun dintre toate romanele lui Charles Dickens.” Virginia Woolf
„Puțini romancieri au redat mai emoționant suflul copilăriei, strălucirea, vraja și teroarea lumii surprinse prin ochii unui copil și nuanțate de primele lui trairi.” Edgar Johnson
CHARLES (JOHN HUFFAM) DICKENS s-a născut la Portsmouth, Hampshire, în 1812, fiind al doilea copil al lui John Dickens, funcţionar naval, şi al soţiei acestuia, Elizabeth Barrow Dickens. La vârsta de 12 ani, când tatăl său este închis ca urmare a datoriilor acumulate, Charles este nevoit să abandoneze şcoala şi să muncească pentru a-şi întreţine familia.
Spre sfârşitul adolescenţei, începe să lucreze ca jurnalist. Publică în foileton Sketches by Boz(Schiţe de Boz, 1835–36), apoi The Posthumous Papers of the Pickwick Club (Documentele postume ale Clubului Pickwick, 1836-37), care, în ciuda unor inconsecvenţe privind construcţia personajelor, au cunoscut un succes răsunător.
Cariera de romancier rămâne legată în continuare de jurnalism — în 1850 devine editorul revisteiHousehold Words (în care apar multe dintre scrierile sale), iar din 1859 şi până la moartea sa redactează All the Year Round. Primul său roman foileton este Oliver Twist (1837–39). Cu Nicholas Nickleby (1838–39), calităţile inimitabile ale scrierilor sale sunt unanim recunoscute.
După romanul istoric Barnaby Rudge (1840), apare The Old Curiosity Shop (Magazinul de antichităţi, 1840–41). Ca urmare a vizitei în America, cu prilejul unor lecturi publice din propria sa operă, scrie impresiile de călătorie American Notes (Note americane, 1842) şi Martin Chuzzlewit(1843–44).
Publică apoi povestirea A Christmas Carol (Colindă de Crăciun, 1843), The Chimes (Clopotele, 1845) şi Dombey and Son (Dombey şi fiul, 1846–48). David Copperfield (1849–50) marchează un moment de cotitură în evoluţia scrisului său.
Urmează Bleak House (Casa umbrelor, 1852–53), Hard Times (Timpuri grele, 1854) şi Little Dorrit (Micu]a Dorrit, 1855–57), apoi un al doilea roman istoric, A Tale of Two Cities (Povestea celor două oraşe,1859).
Great Expectations (Marile Speranţe, 1860–61) este considerat cel mai bun roman al său. Publică apoi Our Mutual Friend (Prietenul nostru comun,1864–65), după care începe The Mystery of Edwin Drood (Misterul lui Edwin Drood, 1870), roman care rămâne neterminat, autorul murind subit, în urma unei crize de apoplexie.
Categoria Roman
Historical
Colecția Clasici ai Literaturii Universale
Pagină Charles Dickens – Link
Recenzii
Nu există recenzii până acum.