Historical Romance – Descântec de Dragoste – Mary Jo Putney
Jack Langdon – Lord Frayne, tratează cu foarte multă seriozitate onoarea străvechii sale familii și, în același timp, ascunde un secret pe care îl consideră rușinos: darul de vrăjitor, pe care a fost învățat să-l reprime și să-l respingă.
Când un accident îl aduce pe Jack în pragul morții, unica lui șansă de supraviețuire este Abigail Barton, o vindecătoare talentată. Abigail trebuie să își asume un mare risc pentru a-i salva viața lordului Frayne, așa că va cere în schimb un preț pe măsură: căsătoria.
Acesta acceptă și curând se simte atras de soția lui, al cărei farmec este la fel de puternic ca și trezirea propriilor abilități magice; la rândul ei, Abigail este impresionată de sensibilitatea și blândețea lui Jack.
Cunoscând însă prea bine ura acestuia față de magie, hotărăște să trăiască despărțită de el după conceperea copilului pe care și-l dorise atât de mult, pentru ca Jack să își poată păstra reputația, iar ea să își poată îndeplini menirea de vindecătoare.
Cu toate acestea, iubirea care se naște între ei se dovedește a fi cea mai misterioasă și mai seducătoare forță pe care au cunoscut-o vreodată.
Mary Jo Putney este născută la New York, în Statele Unite ale Americii, fiind o cunoscută romancieră de naționalitate americană, celebră pentru romanele ei istorice și contemporane, pline de romantism și fantezie.
Putney a urmat cursurile Universității din Syracuse, obtinand diplome în literatura engleză și în designul industrial. În 1987 a fost publicat primul roman, “The Diabolical Baron”(O alegere dificilă) De atunci, a publicat peste 30 de cărți, multe dintre ele fiind clasate pe listele bestseller-urilor naționale ale cunoscutei reviste New York Times.
Ea se află pe lista scriitorilor americani de succes, cu cele mai bine vândute titluri, fiind distinsă cu premiile: Romantic Times Career Achievement și Golden Leaf, de mai multe ori. În prezent, scriitoarea locuiește în Baltimore.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.