Istorie – Despre Rațiunea de Stat – Giovanni Botero
Prin trimiterile la un lung șir de întâmplări și personaje istorice menite să ofere pilde concrete ale regulilor unei rațiuni de stat eficiente, lectura lui Machiavelli se înfățișează drept etapă obligatorie a culturii politice a Contrareformei italiene. Giovanni Botero a preluat părerile scriitorilor antici din care se inspirase Machiavelli în construirea ideilor sale, de la Vegetius la Dionisie din Halicarnas, și a căutat să elaboreze pe această bază o «știință a menținerii» puterii statului astfel încât să poată face față amenințărilor revoluțiilor religioase ale vremii.
Moștenirea gândirii politice florentine de la începutul secolului al XVI-lea a fost astfel preluată și adaptată la cerințele unor vremuri foarte diferite. Iar de aici, Botero a extras rețeta fundamentală care se află în centrul operei sale: aceea a serviciilor speciale pe care Biserica le putea aduce puterii politice.
Realist, fără a se lăsa cuprins de spiritul utopic care avea să vorbească prin gura lui Tommaso Campanella, Botero propune o etică a statului creștin care îi permitea puterii suverane să înalțe o barieră de mister și tăcere în numele prudenței – virtutea fundamentală a epocii.” – Adriano Prosperi
Recenzii
Nu există recenzii până acum.