Dragoste și Aventură – Colecția de Romane
Ora Vrăjită (Un Moment Magic) – Kristin Hannah
În sălbatica zonă a Pacificului de Nord-Vest se află Pădurea Națională Olympic – aproape patru sute de mii de hectare de întunecime impenetrabilă și de incredibilă frumusețe. Într-o bună zi, din adâncul acelui codru apare o fetiță în vârstă de șase ani. Singură și neștiind să vorbească, nu poate oferi nici un indiciu cu privire la identitatea sau la trecutul ei.
Retrasă în orașul său natal din zona de vest a statului Washington în urma unui scandal care i-a distrus cariera, Julia Cates, specialistă în psihiatrie pediatrică, e hotărâtă s-o elibereze pe acea fetiță neobișnuită, pe care ea a numit-o „Alice”, dintr-o închisoare mentală în care copila suferă cumplit de pe urma spaimei și a izolării.
Ca s-o poată ajuta, Julia trebuie să descopere adevărul despre trecutul lui Alice, deși aceasta înseamnă să recurgă la ajutorul surorii de care s-a înstrăinat și care e ofițer în poliția locală. Amănuntele șocante ale vieții lui Alice îi pun Juliei la grea încercare credința și rezistența, chiar și atunci când se zbate ca să clădească un cămin pentru Alice – și pentru ea însăși.
Momeala – Karen Robards
Atunci cand Maddie Fitzgerald, directoarea unei agentii de publicitate, devine tinta unui ucigas in serie, agentul FBI Sam McCabe nu se poate impiedica sa remarce cat este de frumoasa – si ce momeala grozava ar fi pentru a-l prinde pe ucigas. Tot ce trebuie sa faca este sa o convinga si pe ea. Si ce daca Maddie are o fire suparator de independenta… . Si un trecut ascuns ? Un captivant roman politist si de dragoste
Floarea-Soarelui – Richard Paul Evans
O poveste incitanta despre dragoste si simtul aventurii, ce este scrisa cu foarte multa daruire si implicare din partea autorului, Richard Paul Evans. Personajului principal, Christine, i-a fost franta inima in cel mai groaznic mod: logodnicul ei a anulat nunta cu o saptamana inainte sa aiba loc.
Pentru a trece peste nefericitul eveniment, Jessica, cea mai buna prietena a ei, o convinge sa viziteze Peru intr-o misiune umanitara de 10 zile. Astfel, ele ajung in El Girasol, unde il intalnesc pe Paul Cook, doctorul american ce conduce orfelinatul.
Desi porneste cu ideea de a-si vindeca inima ranita, va reusi chiar mai mult decat atat.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.