Historical Romance – În Brațele unui Prinț – Sabrina Jeffries
Primul volum al seriei Frăția Regală
Domnișoara Katherine Merivale este nevoită să se căsătorească pentru a-și primi moștenirea și a-și ajuta astfel familia să scape de datorii. Dar, cum nu a avut parte de un sezon de baluri londonez și nu vrea să dezvăluie secretul moștenirii pentru a-i ține departe pe vânătorii de zestre, nu are prea mulți pretendenți.
Singura soluție pentru a ieși din această situație este să devină soția lui Sir Sydney Lovelace, prietenul ei din copilărie – care nu este prea dornic să intre în “rândul lumii“ .
Alexander Black, conte de Iversley și unul dintre cei trei fii bastarzi ai prințului de Wales, are nevoie disperată de o soție bogată pentru a nu-și pierde moșia. Iar domnișoara Merivale pare să fie răspunsul la rugile lui secrete.
Când o seduce în lumina lunii, reacția ei pasională îi confirmă rapid că succesul îi este asigurat. Știind însă că viitoarea lui soție își dorește o căsnicie bazată pe dragoste, încearcă să-i ascundă faptul că, la început, a ales-o pentru averea ei.
Și atunci ce se va întâmpla când inevitabilul se va produce, iar înșelătoria lui va ieși la iveală?
Recenzii
Nu există recenzii până acum.