Editura ProEditura si Tipografie – 352 pagini Nouă Colectia: Universuri secrete Timp de 2000 de ani, de când a strapuns costa lui Hristos, istoria a înzestrat Lancea Destinului cu uimitoare puteri oculte. Aceasta carte povesteste legenda tuturor celor ce au detinut Lancea Destinului, de la Irod cel Mare la Adolf Hitler, si maniera în care acestia au încercat sa schimbe fata istoriei mânuindu-i puterile oculte spre bine sau spre rau. Lancea Destinului este asociata Sfântului Graal, mentionat în povestirile Evului Mediu timpuriu, ce prezinta Graalul ca pe o cale apuseana unica de extindere a mintii. Capitolele finale prezinta istoria tumultoasa a secolului XX, ca pe o lupta pe viata si pe moarte între bine si rau. Astfel, pentru prima data, dezvoltarea oculta satanica a lui Adolf Hitler este descrisa în detalii autentice si bine documentate, demonstrând modul în care el si-a îndeplinit scopurile si cuceririle mondiale prin practici ale magiei negre. Desi ne-am putea astepta ca, într-o astfel de lucrare, în care se dezbat viata si înclinatiile satanice ale lui Hitler, sa regasim, ca tema centrala a cartii, ori psihozele, ori exclusiv practicile negre prin care un student falit a reusit sa se ridice la dictatura absoluta si aproape sa cucereasca lumea, la Trevor Ravenscroft, accentul se pune pe ideea de Initiere, atât în sensul sau pozitiv, cât si în cel negativ. Lancea Destinului, acest titlu învaluit în mister, ascunde în spatele sau o analiza patrunzatoare a modului în care sufletul uman poate accede ori catre iluminare, ori, într-o fenomenala iluzie, catre exact opusul ei, deoarece ea este identificata drept Sulita Sfântului Graal, mentionata în povestirile Evului Mediu timpuriu. Parcurgând firul istoriei si explicând concepte filosofice si religioase prin prisma simbolisticii oculte si a teosofiei, aceasta carte prezinta o viziune complexa, în care se dezvaluie fapte ce vor soca, vor îndemna la meditatie si vor incita cititorul, cu fiecare pagina, sa continue lectura fascinanta. Prolog Lancea destinului Ci unul dintre ostași cu sulița coasta i-a împuns-o; și îndată a ieșit sânge și apă. Și cel ce a văzut amărturisit și adevărată este mărturia lui; și el știe că spune adevărul, pentru ca și voi să credeți. Căci s-au făcut acestea să se plinească Scriptura: « Nici un os nu i se va zdrobi» . Și iarăși altă Scriptură zice: « Vor privi la acela pe care l-au străpuns» . " Ioan XIX, 34-37 Într-unul dintre ultimele capitole din Evanghelia după Ioan, se povestește episodul străpungerii cu o lance a coastei lui Hristosde către un soldat roman. Numele acestui soldat era Gaius Cassius, și urmărise răstignirea ca reprezentant ofi cial al proconsulului Pilat din Pont. Având ochii afectați de cataractă, acest veteran nu mai putea sluji pe câmpul de luptă în legiunea sa, în schimb, i se încredințase misiunea de observator la Ierusalim. Preț de doi ani, Gaius Cassius urmărise pas cu pas minunile unui oarecare Iisus din Nazareth, care susținea a fi Mesia și, zdruncinând astfel părea să saboteze autoritatea ocupanților romani ai Regatului Israel. Centurionul roman asistase la desfășurarea execuției lui Iisus Hristos de către legionari și, asemenea lor, a fost impresionat de curajul, demnitatea și purtarea nazarineanului pe cruce. Isaia profețise despre Mesia: Nici un os nu i se va zdrobi. " Ana, bătrânul sfetnic al Sinedriului, și Caiafa, marele-preot, doreau cu orice preț să schilodească trupul lui Hristos, pentru a dovedi mulțimii că Iisus nu era Mesia, ci doar un eretic și, poate, un uzurpator al puterii lor. Ceasurile se scurgeau, și faptul acesta le oferea temeiul de care aveau nevoie. Ana, autoritatea supremă în interpretarea Legii iudaice, decretase că nici un om nu trebuia executat în ziua de sabat. De îndată, cei doi i-au cerut lui Pilat din Pont încuviințarea de a zdrobi mădularele bărbaților răstigniți, pentru ca aceștia să moară înainte de apus, în acea după-amiază de vineri, 5 aprilie, anul 33 d. Hr. Un grup de străjerii ai templului a fost trimis cu această misiune pe muntele Golgota, în locul zis al Căpățânii" . În fruntea lor, căpitanul purta lancea lui Irod Antipas, împăratul iudeilor, simbolul autorității. Fineas, profetul străvechi, se îngrijise ca lancea să fie astfel meșteșugită încât să simbolizeze puterile magice ce sălășluiau în sângele poporului ales al lui Dumnezeu. Devenită deja un talisman al puterii, ea fusese ridicată de Iosua în mâinile sale, când le-a ordonat ostașilor săi să descătușeze acel strigăt formidabil ce a făcut să se prăbușească zidurile Ierihonului. Aceeași lance fusese aruncată de regele Saul, către tânărul David într-o răbufnire de gelozie. Și Irod cel Mare avusese în mâini acest însemn al puterii asupra vieții și a morții atunci când poruncise uciderea copiilor nevinovați din toată Iudeea, în încercarea lui de a-l suprima pe micul Hristos, care, potrivit predicatorilor, avea să devină âmpăratul iudeilor" . Când străjerii Templului au ajuns la locul răstignirii, soldații romani și-au întors spatele, cuprinși de dezgust. Numai Gaius Cassius a rămas, pentru a fi martor al oribilei scene în care slujitorii marilor-preoți zdrobeau cu bâtele lor țeasta și mădularele celor doi crucificați la stânga și la dreapta lui Iisus Hristos. Centurionul roman a fost într-atât de revoltat de groaznica schilodire a trupurilor celor doi tâlhari, și într-atât de mișcat de supunerea umilă și neînfricată a lui Hristos la cruda pedeapsă, încât s-a hotărât să apere trupul nazarineanului. Alergând călare, către crucea înaltă din mijloc, sutașul a înfipt o lance în partea dreaptă a trupului lui Iisus Hristos, străpungându-i pieptul între coasta a patra și a cincea. Acest obicei al soldaților romani, era deseori practicat pe câmpul de luptă, atunci când doreau să se încredințeze că un dușman rănit era mort, căci dintr-un corp lipsit de viață nu mai curge sânge. Și totuși, îndată a ieșit [din coastă] sânge și apă" , iar, vederea slabă a lui Gaius Cassius s-a tămăduit pe deplin, datorită puterii miraculoase a sângelui izbăvitor al Mântuitorului. Nu se știe dacă, pentru a-și împlini fapta milostivă, veteranul a smuls talismanul puterii din mâinile căpitanului iudeu sau dacă a folosit propria lance. Nu există nici un izvor istoric care să ateste cu ce armă a îndeplinit, fără să știe, profeția lui Ezechiel: Vor privi la acela pe care l-au străpuns. " În Templul, unde Caiafa și Ana așteptau vești despre schilodirea trupului lui Mesia, vălul din Sfânta Sfintelor" * s-a rupt de sus până jos, dezvăluind Chivotul negru al Vechiului Legământ, despicat acum pe margini, deschizându-se în forma unei cruci. Cultul fără chip al lui Iahve se încheiase; începuse religia cerurilor deschise" . Lancea asemenea unui catalizator al revelației, a oferit dovada vie a Învierii, căci rana provocată de vârful său a rămas, în mod misterios, imprimată pe trupul lui Hristos înviat, când El le-a apărut apostolilor în viziunea lor spirituală. Numai Toma Necredinciosul, încrezător numai în aparențele exterioare percepute de văz, nu l-a putut recunoaște pe Omul-Dumnezeu, ce a trecut prin uși închise pentru a i se arăta. Apoi a zis lui Toma: « Adu-ți degetul încoace, și uită-te la mâinile Mele; și adu-ți mâna, și pune-o în coasta Mea; și nu fi necredincios, ci credincios. » " Deoarece rănile lumești ale lăncii și răstignirii apăreau pe trupul eteric al lui Hristos înviat, primii creștini au crezut că, dacă oasele Lui ar fi fost zdrobite pe cruce, Învierea, așa cum o știm, nu ar fi putut avea loc vreodată, aceasta fiind semnificația atribuită de ei misterioaselor vorbe ale lui Isaia: Nici un os nu i se va zdrobi. " Gaius Cassius, care săvârșise această faptă din compasiune, pentru a proteja trupul lui Iisus Hristos, a fost supranumit Longinus, Lăncierul. Convertit la creștinism, a ajuns să fi e venerat de prima comunitate creștină din Ierusalim ca mare erou și sfânt, și ca prim martor al vărsării sângelui Noului Legământ, al cărei simbol a devenit acea lance. S-a spus că, preț de o clipă, el a ținut în mâinile sale soarta întregii omeniri. Lancea cu care a străpuns coasta lui Hristos a devenit una dintre cele mai scumpe comori ale creștinătății, această armă ajungând a fi asociată unei legende unice, în care a apărut ulterior și unul dintre cuiele de pe cruce. În jurul ei s-a dezvoltat un mit, devenit tot mai puternic odată cu trecerea secolelor, și anume că oricine o posedă și înțelege puterile pe care ea le slujește ține soarta lumii în mâinile sale, fie în folosul binelui, fie al răului. Această legendă, ce s-a păstrat de-a lungul a două milenii de creștinătate, și-a găsit cea mai teribilă împlinire în secolul XX.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.