Young Adult Fantasy – Divergent – Veronica Roth
Primul volum din Seria Divergent
Într-un Chicago distopic, oraşul în care trăieşte Beatrice Prior, societatea este împărţită în cinci facţiuni, fiecare dintre ele cultivând o anumită virtute: Candoarea (cei sinceri), Abnegaţia (cei altruişti), Neînfricarea (cei curajoşi), Prietenia (cei paşnici) şi Erudiţia (cei inteligenţi).
În fiecare an, într-o zi anume, tinerii în vârstă de şaisprezece ani trebuie să-şi aleagă facţiunea căreia îi vor fi devotaţi pentru tot restul vieţii. În ceea ce o priveşte pe Beatrice, ea trebuie să hotărască dacă rămâne alături de părinţii ei sau alege facţiunea care consideră că i se potriveşte cel mai bine. În cele din urmă, alegerea pe care o face va surprinde pe toată lumea, inclusiv pe ea însăşi.
În timpul iniţierii care urmează, marcată de o puternică rivalitate, Beatrice îşi ia un alt nume, Tris, şi se străduieşte să afle cine sunt cu adevărat prietenii ei şi, de asemenea, dacă o poveste de dragoste cu un băiat uneori fascinant, alteori enervant, îşi poate găsi locul în viaţa pe care ea şi-a ales-o.
Dar Tris are un secret pe care l-a ascuns de toată lumea deoarece fusese prevenită că i-ar putea aduce moartea. Şi, pe măsură ce descoperă un conflict care ia treptat amploare, ameninţând să destrame societatea aparent perfectă în care trăieşte, află că secretul ei ar putea-o ajuta să-i salveze pe cei dragi… sau ar distruge-o.
Un pasionant thriller distopic, din care nu lipsesc decizii majore, trădări sfîşietoare, consecinţe uimitoare şi o neaşteptată poveste de dragoste.
Veronica Roth e autoarea bestsellerurilor New York Times DIVERGENT, INSURGENT, EXPERIMENT și FOUR: O ANTOLOGIE DIVERGENT. Divergent a fost distinsă cu premiul Cartea favorită a anului 2011 de Goodreads și a fost caștigatoarea Best Young Adult Fantasy & Science Fiction in 2012.
A absolvit Northwestern University, cu o specializare în scriere creatoare. În anii studenţiei, prefera adeseori să lucreze la povestea care avea să devină Divergent în loc să-şi facă temele. A fost într-adevăr o alegere care i-a transformat destinul.
În prezent, locuieşte în apropiere de Chicago şi îşi dedică tot timpul scrisului.
Young Adult Fantasy
Pagina oficială Veronica Roth – Link





Recenzii
Nu există recenzii până acum.