Young Adult Fantasy – Magicianul Oaselor – F E Higgins
Al doilea volum al seriei Tales from the Sinister City
“Un thriller gotic, cu o scriitură care înfățișează atât de bine atmosfera, încât vaporii răului otrăvitor Foedus, în care sunt aruncate victimele, par să se ridice din pagină și să-l învăluie pe cititor.” – THE TELEGRAPH
După dispariția tatălui său, Pin Carpue a trăit singur în sinistrul oraș numit Urbs Umida.
Apoi, odată ce-l întâlnește pe Magicianul Oaselor – un om ce-i poate face pe morți să vorbească -, Pin este atras în lumea amețitoare a magiei și iluziilor… Însă când descoperă secretele magiei oaselor, viața îi este pusă în pericol de moarte…
“Pin se opri lângă masă și privi chipul senin al fetei. Chiar și în aerul răcoros din cameră, băiatul simțea clar mirosul familiar al morții. Nu era ceva neplăcut; de fapt, mirosurile pe care Pin le asocia cu moartea nu erau deloc umane, ci proveneau de la unsoarele de plante folosite pentru conservarea epidermei.
În plus, Pin nu era un băiat sentimental. Într-un oraș ca Urbs Umida, viața era un mare risc, iar moartea putea fi întâlnită la tot pasul. Era o ecuație chiar interesantă: cu cât înaintai în vârstă, cu atât creșteau șansele de a trăi mai mult. De pildă, cine trecea de vârsta de doi ani, avea mari șanse să ajungă la zece ani. Apoi, odată ajuns la cincisprezece ani, avea posibilitatea să treacă de douăzeci.
Iar cei care împlineau treizeci, ei bine, în principiu aveau garantată bătrânețea — perioada ce începea la vârsta de patruzeci de ani și sfârșea la patruzeci și cinci. Întinzându-și încet mâna, Pin atinse brațul fetei și îl simți la fel de rece cum bănuia că erau adâncurile Râului Foedus. Tinerețea fetei, căci nu părea să fi avut mai mult de șaptesprezece ani, îl întrista și îi aminti de două rânduri pe care le citise pe o piatră funerară:
Cei ce pier în floarea tinereții La poarta raiului își poartă frumusețea.
Pin se așeză pe băncuță și, așa cum se întâmpla în majoritatea nopților în care sedea singur în întunericul și răcoarea camerei, gândurile începură să i se îndrepte spre tatăl său și spre misterul morții unchiului Fabian. Știa bine ce gândeau toți ceilalți, dar tot nu putea crede că tatăl său era făptuitorul — și nici nu o va face atâta timp cât nu va auzi acest lucru din gura părintelui său. Criminal, tatăl său? Nici vorbă! Într-adevăr, lucrurile stăteau foarte prost pentru Oscar Carpue și nu putea fi negat faptul că lăsase în apartament un cadavru, însă nu exista nicio dovadă acuzatoare.”
“Tinerilor cititori cărora le plac poveștile macabre li se va părea cu adevărat înfricoșătoare.” – The Guardian
“Veți regăsi aceeași atmosferă fantastică și dickensiană din Cartea neagră a secretelor… Este un roman plin de aventuri, cu răsturnări de situație înspăimântătoare și personaje fermecătoare.” – Booklist
“Il înșfacă pe cititor ca niște gheare necrutătoare.” – Eoin Colfer
Recenzii
Nu există recenzii până acum.