Historical – Pachet Dinah Jefferies
Văduva de safir – Pachet Dinah Jefferies
Ceylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil.
Louisa e din ce în ce mai deprimată, Elliot devine tot mai absent, petrecând tot mai mult timp pe plantația de scorțișoară din apropiere. Apoi el moare în mod misterios, iar ea e singura preocupată de aflarea adevărului. Așa că merge la plantație și este fermecată peste puterea ei de înțelegere de dealurile nesfârșite și parfumate.
Însă nimic nu e ceea ce pare, iar pe Louisa o așteaptă vești care-i vor schimba viața.
„Totul, de la peisaje la mirosuri și atmosferă, este minunat redat. Dinah Jefferies este desăvârșită aici.“ Lucinda Riley
2. Înainte de ploi – Pachet Dinah Jefferies
Un amestec luxuriant și îmbătător de culoare și gusturi din India
1930, Rajputana, India. De la moartea soțului ei, tânăra ziaristă Eliza s-a refugiat doar în pasiunea pentru fotografie. Când guvernul britanic o trimite să fotografieze familia regală la palatul de pe marginea unui lac, îl cunoaște pe Jay, fratele extrem de atrăgaăor al prințului.
Deși ea îi reproșează sărăcia în care trăiește poporul indian, iar el îi amintește de nedreptățile comise de britanici, cei doi descoperă că au surprinzător de multe în comun. Dar familiile și societatea dezaprobă relația care se înfiripă. Așa că trebuie să ia o hotărâre: își ascultă inima sau fac ce așteaptă ceilați de la ei?
Un roman fascinant, care duce cititorii în vremea când Imperiul Britanic încă influența puternic India, cu amestecul ei de tradiții, obiceiuri, locuri seducătoare și festivaluri pline de culoare.
„Jefferies descrie emoții complexe cu o sensibilitate deosebită, combinată cu peisaje fierbinți și o eroină plină de forță.“ Culturefly.co.uk
3. Soția plantatorului de ceai – Pachet Dinah Jefferies
Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorând singură plantția de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.
„O poveste pasionantă, despre mistere, conduite și prejudecăți, care se petrece în Ceylon (Sri Lanka de azi). Jefferies demonstrează că știe să scrie o poveste plină de suspans, în care motivațiile complexe ale personajelor se întâlnesc în chip surprinzător.“Publishers Weekly
„Carte ofertantă, cu o atmosferă incredibilă, Soția plantatorului de ceai este un roman de epocă dintre cele mai reușite. E pur si simplu fermecătoare.“The Sunday Express
„Cartea mea ideală – nu am putut s-o las din mână.“ Santa Montefiore
4. Fiica negustorului de mătase – Pachet Dinah Jefferies
O alegere imposibilă: iubitul sau familia?
Indochina, 1952. Nicole, o tânără pe jumătate franțuzoaică și pe jumătate vietnameză, primește un magazin de mătase din Hanoi și trebuie să se ocupe de el. Dar sora ei mai mare, frumoasa Sylvie, este cea care pune mâna pe afacerea cu mătase a tatălui lor.
Pas cu pas, Nicole descoperă cruzimea francezilor aflați la putere în țara ei și, odată cu ea, amestecul propriei familii. Sfâșiată între frica de sora ei și teama de un război de care se simt amenințați cu toții, își caută liniștea în brațele lui Mark, un american fermecător, și apoi alături de vietnamezul Tran. Desigur, în curând va trebui să aleagă.
Roman de atmosferă, Fiica negustorului de mătase spune povestea spectaculoasă a unei supraviețuiri, a unei moșteniri și a unei iubiri.
Pachet Dinah Jefferies
Categoria Roman de dragoste
Pagina oficială Dinah Jefferies – Link
Recenzii
Nu există recenzii până acum.