Modern Romance – Posibilități Nenumărate – Nora Roberts
Al treilea volum al seriei Familia MacGregor
Alan MacGregor știe foarte bine ce își dorește de la viață – cel puțin pe plan profesional, drumul îi este foarte clar trasat.
La 35 de ani, are o carieră politică de succes și mari șanse ca într-o bună zi să candideze la președinție. Însă fiul cel mare al lui Daniel MacGregor nu se grăbește să se așeze la casa lui, spre marea dezamăgire a impetuosului său tată.
În momentul când dă cu ochii de Shelby Campbell, Alan știe că și-a găsit în sfârșit marea iubire și perechea perfectă – total diferită de frumusețea elegantă și convențională cu care toată lumea s-ar fi așteptat să-l vadă.
Nonconformistă, vulcanică și independentă, Shelby este proprietara unui magazin de ceramică, iar un politician este ultimul bărbat de care s-ar fi gândit că ar putea să se îndrăgostească fulgerător. Iar tragedia care i-a marcat copilăria o face pe Shelby să îl țină la distanță pe fermecătorul senator.
Alan însă este decis să-i demonstreze că viața poate oferi posibilități nenumărate, iar dragostea adevărată este cea mai importantă dintre ele…
Recenzii
Nu există recenzii până acum.