Seria Clubul Valeților

Seria Clubul Valetilor Valerie Bowman engleza
Seria-Clubul-Valetilor-Valerie-Bowman-romana-2

 

Seria Clubul Valeților (Footmen’s Club)

1. Un Conte sub Acoperire

2. Șarada Ducelui

3. Marchizul care mă Iubea

4. Vicontele Cavaler

5. Lecții de Dragoste pentru Conte

6. Întoarcerea Ducelui

Valerie Bowman 5
Valerie Bowman

Valerie Bowman

Valerie Bowman este o autoare premiată, care scrie romane de dragoste istorice, in special genul Regency Romance.

Romanul ei de debut, Secrets of a Wedding Night, a fost publicat in 2012. De atunci, cărțile ei au primit recenzii excelente de la Publisher’s Weekly, Booklist și Kirkus. A fost nominalizată de RT Rewiewers’ Choice pentru cel mai bun roman de dragoste istoric de debut, iar două din cărțile ei au fost nominalizate la Premiul Kirkus pentru ficțiune.

Valerie a crescut în Illinois cu șase surori (ea este numărul șapte) și cu un stoc uriaș de romane istorice.

Seria Clubul Valeților

The Footman and I

The Footman and I

(Book 1)

Valerie Bowman

Historical Romance – Un Conte sub Acoperire – Valerie Bowman

Primul volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

Toate domnișoarele interesate de avere și titlu din Londra râvnesc să pună mâna pe noul conte de Kendall, dar el are de gând să găsească o soție care să-l iubească cu adevărat. Așa că, într-o seară, în vreme ce glumește cu prietenii într-o tavernă, îi vine o idee – dacă domnișoarele din aristocrație nu ar ști că el este un conte bogat?

Tot ce trebuie să facă este să pretindă că este servitor la petrecerea ținută la casa de la țară a prietenului său și să se asigure că lista de invitați este plină cu debutante frumoase și bune de măritat. Ce ar putea merge greșit?

Frances Wharton este mult mai interesată să lupte pentru drepturile celor săraci decât de căsătorie, dar mama ei insistă să-și găsească un soț. Așa că, pentru a-și descuraja un potențial admirator, jură să se poarte ca o scorpie. Singura persoană cu care poate să fie ea însăși este servitorul chipeș și amabil care îi tot apare în cale.

Legătura dintre ei este de netăgăduit și diferența de clasă nu împiedică pasiunea pe care o simt. Dar ce se va întâmpla când Frances va afla că lacheul pe care îl adoră este, de fapt, contele pe care îl disprețuiește? Într-un joc în care totul este fals, se pot convinge unul pe celălalt că iubirea lor este adevărată?

„O carte exact așa cum ar trebui să fie o poveste de dragoste – sexy, imprevizibilă, amuzantă!“ Sarah MacLean

Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

The Footman and I

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

 

Seria Clubul Valeților

Duke Looks Like a Groomsman

Duke Looks Like a Groomsman

(Book 2)

Valerie Bowman

Historical Romance – Șarada Ducelui – Valerie Bowman

Al doilea volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

El se dă drept grăjdar

Rhys Sheffield, duce de Worthington, a pus pariu cu prietenii lui, pe o sumă absolut colosală, că se poate da drept servitor în casa unde urmează să aibă loc cea mai așteptată petrecere a sezonului monden.

Dar când fosta lui iubită, o femeie extrem de inteligentă, îl recunoaște sub deghizarea de grăjdar, își dă seama că are ocazia perfectă de a i-o plăti pentru că a rupt logodna.

Ea e viitoarea mireasă

Frumoasa Lady Julianna Montgomery este, cel mai probabil, singura tânără de la petrecere care nu se află în căutarea unui soț. Este fericita logodnică a unui marchiz, mulțumesc frumos.

Abia dacă-și mai aduce aminte de suferința provocată de felul în care fusese părăsită de ducele de Worthington, cu aproape doi ani în urmă. Numai că, brusc, a fost nevoită să-și amintească.

Nimic nu e sigur…

Rhys pare să fie peste tot, încordându-și mușchii, trudind sub arșița soarelui, iar Juliannei nu i s-a părut nicicând mai atrăgător. Cu farmecul lui caracteristic, o convinge să-i păstreze secretul.

Dar când ea află că scopul lui e să câștige un pariu pus din ambiție, nu rezistă să își joace propriul joc. Își va petrece următoarele două săptămâni forțându-i lui Rhys limitele ca să îl facă să piardă pariul.

Chiar dacă riscă să se aleagă ea însăși cu inima rănită.

Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

Duke Looks Like a Groomsman

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

 

Seria Clubul Valeților

The Valet Who Loved Me

The Valet Who Loved Me

(Book 3)

Valerie Bowman

Historical Romance – Marchizul care mă Iubea – Valerie Bowman

Al treilea volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

El e într-o misiune secretă

Toată Londra îl știe pe Beau Bellham drept marchiz de Bellingham, dar numai câțiva apropiați de încredere știu că lucrează pentru Ministerul de Interne. Specialitatea lui? Să dea de urma trădătorilor Coroanei.

Prin urmare, când unul dintre prietenii lui se dă drept valet la o petrecere, ca să își găsească o soție, Beau decide că dacă și el s-ar da drept valet ar avea parte de ocazia și de acoperirea perfecte ca să îi spioneze pe cei pe care îi bănuiește de trădare.

Ce nu ia Beau în calcul, în schimb, este ciocnirea cu o servitoare mult prea sigură pe ea, care îi face viața un iad.

Ea e pe cale să îi strice acoperirea

Domnișoara Marianne Notley e o cameristă cu mai multe secrete decât ace de păr. Când îl cunoaște pe noul valet al stăpânului ei, începe imediat să aibă bănuieli.

Arată dumnezeiește și e plin de farmec, dar e cam prea sigur pe el și pune prea multe întrebări pentru gustul ei. Așa că e decisă să afle adevărata identitate a misteriosului valet și e dispusă să se folosească în acest scop de tot farmecul ei.

Dar nu peste mult timp, prefăcătoria dintre ei devine foarte asemănătoare cu sentimentele adevărate. În special cu dragostea. Când descoperă în sfârșit adevărul unul despre celălalt, asta va genera confruntarea secolului sau o dragoste de durată?

Valerie Bowman a debutat în anul 2012, și de atunci romanele sale s-au bucurat de recenzii elogioase în Publishers Weekly, Booklist și Kirkus Reviews.

The Valet Who Loved Me

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

 

Seria Clubul Valeților

Save a Horse, Ride a Viscount

Save a Horse, Ride a Viscount

(Book 4)

Valerie Bowman

Historical Romance – Vicontele Cavaler – Valerie Bowman

Al patrulea volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

Planurile sale mărețe…

Ewan Fairchild, viconte de Clayton, bifează unul după altul planurile viitorului său luminos. Să devină o personalitate în plină ascensiune în parlament? Bifat. Să găsească o tânără cu care să se căsătorească? Bifat. Să-și facă grajdurile invidiate de toți bărbații din Londra? Bifat, mulțumită calului arab pursânge, pe care tocmai l-a câștigat la licitație. Clayton este pe cale să le aibă pe toate și nu se va abate de la drumul său pentru nimeni – nici măcar pentru vecina lui cea tânără și frumoasă.

…sunt pe cale să fie stricate.

Lady Theodora Ballard nu s-a supărat atunci când, ca să aibă grijă de mama ei bolnavă, a ratat un sezon de dineuri, baluri și serate. Dar, în momentul în care tatăl ei i-a vândut calul preferat, Thea a suferit enorm. Acum, vicontele chipeș și seducător de pe moșia vecină are calul ei, iar ea nu se va opri de la nimic ca să-l recupereze.

Din nefericire, incursiunea ei în grajdul lui se sfârșește prost, lăsând-o pe Thea cu un picior rupt și pe Clayton cu o musafiră atrăgătoare, care îi dă peste cap lumea lui ordonată. Atracția dintre ei este de netăgăduit, dar secretele și scandalurile abundă. Va fi nevoie de multă dragoste pentru ca ei doi să se salveze…

Save a Horse, Ride a Viscount

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

 

Seria Clubul Valeților

Earl Lessons

Earl Lessons

(Book 5)

Valerie Bowman

Historical Romance – Lecții de Dragoste pentru Conte – Valerie Bowman

Al cincilea volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

El nu și-a dorit niciodată un titlu…

Proaspăt revenit de pe câmpul de luptă, căpitanul David Ellsworth s-a întors acasă pentru a descoperi vestea șocantă și nedorită că este noul conte de Elmwood.

Chiar dacă David nu știa că era pretendent la un titlu, el și sora lui trebuie acum să navigheze prin apele anevoioase ale lumii bune din Londra. Știe să fie soldat, ofițer și frate, dar nu are nici o idee despre cum să fie conte.

David va avea nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi. Chiar dacă acesta vine de la femeia de o frumusețe răpitoare… care este răsfățata lumii pe care el o detestă.

Ea nu și-a dorit niciodată un soț…

Sora mai mică a unui marchiz, Lady Annabelle Bellham se plimbă prin elegantele săli de bal cu ușurința unei leoaice care traversează jungla.

Este cea mai alunecoasă frumusețe la fiecare bal, iar domnii pariază de multă vreme care va fi norocosul ce îi va câștiga în sfârșit mâna.

Dar Annabelle nu are de gând să cadă pradă farmecelor unui bărbat. Știe ce distrugeri poate aduce o căsnicie și este hotărâtă să evite o asemenea soartă.

Pentru a-și păstra privilegiile, tot ce trebuie să facă Annabelle este să-și petreacă nenumărate ore în compania unui fost soldat chipeș și visător… care o face să pună la îndoială fiecare regulă pe care și-o impune.

Ea și David au în comun doar o pasiune înflăcărată și câteva sentimente mai mult decât incomode… Poate fi de ajuns?

Earl Lessons

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

 

Seria Clubul Valeților

The Duke is Back

The Duke is Back

(Book 6)

Valerie Bowman

Historical Romance – Întoarcerea Ducelui – Valerie Bowman

Al șaselea volum al seriei Clubul Valeților (Footmen’s Club)

Domnișoara Sophie Payton își poate găsi oricând un pretendent, dar nu și dragostea. Singurul bărbat care i-a furat vreodată inima a fost Phillip Grayson, ucis în luptă cu un an în urmă. Dar când mama ei vitregă o logodește cu vărul lui Phillip, noul duce de Harlowe, Sophie este nevoită să accepte.

Înalta societate din Londra crede că Phillip Grayson a murit ca un erou pe câmpul de luptă, însă ducele de Harlowe este cât se poate de viu. Și în timp ce s-a recuperat în secret la reședința prietenului său, fratele i-a fost ucis, vărul său și-a însușit pe nedrept titlul de duce, iar femeia pe care o iubea a hotărât să își refacă viața.

Când Phillip se întoarce în Londra pentru a-și revendica titlul de duce și pentru a-l găsi pe ucigașul fratelui său, Sophie nu-l poate ierta pentru că a lăsat-o să creadă că a murit.

Și totuși nici unul nu poate nega că atracția dintre ei este mai fierbinte ca niciodată și hotărăsc să afle împreună cine l-a ucis pe fratele lui Phillip. Dar nimic nu este așa cum pare, iar cu cât descoperă mai multe secrete, cu atât sunt mai aproape de a avea aceeași soartă crudă.

„Această serie captivantă și romantică este prea încântătoare pentru a fi ratată.“ Lisa Kleypas, autoare de bestsellere conform New York Times

„O poveste de dragoste complicată, dar palpitantă și plină de aventură!“ Fresh Fiction

„Romanul lui Bowman este pachetul complet: personaje fascinante, romantism și un strop de spionaj.“ Publishers Weekly

Valerie Bowman este o autoare premiată, care scrie romane de dragoste istorice, in special genul Regency Romance.

Romanul ei de debut, Secrets of a Wedding Night, a fost publicat in 2012. De atunci, cărțile ei au primit recenzii excelente de la Publisher’s Weekly, Booklist și Kirkus. A fost nominalizată de RT Rewiewers’ Choice pentru cel mai bun roman de dragoste istoric de debut, iar două din cărțile ei au fost nominalizate la Premiul Kirkus pentru ficțiune.

Valerie a crescut în Illinois cu șase surori (ea este numărul șapte) și cu un stoc uriaș de romane istorice.

The Duke is Back

Categoria Roman de Dragoste 

Colecția Iubiri de Poveste

Pagina oficială Valerie Bowman – Link

Valerie Bowman 5

 

Serii Valerie Bowman:

Seria Mirese Jucăușe

Seria Mirese Jucause Valerie Bowman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *