Young Adult Fantasy – Seria Saga Câștigătorului – Kiersten White
1. Și Mă Întunec – Primul volum din Seria Saga Câștigătorului
Nimeni nu se așteaptă ca o prințesă să fie violentă.
Dar așa este Lada Drăculea. Încă de când ea și blândul ei frate mai mic, Radu, au fost smulși din țara lor, Valahia, și au fost lăsați de tatăl lor la curtea otomană, pentru a fi crescuți acolo, Lada a știut că neîndurarea este cheia supraviețuirii. Ea și Radu sunt sortiți să fie pioni într-un joc plin de cruzime, în care la fiecare mișcare a lor o sabie nevazută li se leagană deasupra capului. Căci descendența lor, care îi face atât de speciali, îi transformă totodată în ținte.
Lada îi disprețuiește pe otomani și așteaptă răbdătoare, plănuindu-și răzbunarea pentru ziua în care se va întoarce în Valahia și își va cere dreptul câștigat prin naștere. Radu tânjește doar după un loc în care să se afle în siguranță. și când cei doi îl cunosc pe Mehmed, fiul singuratic și sfidător al sultanului, Radu simte ca și-a facut un prieten adevarat – iar Lada speră că în sfârșit a găsit pe cineva vrednic de iubirea ei.
Dar Mehmed este moștenitorul imperiului împotriva căruia Lada a jurat să lupte – și pe care Radu îl consideră acum căminul lui. Lada, Radu și Mehmed ajung să formeze un triunghi toxic ce întinde legăturile dragostei și loialității până la punctul de rupere.
2. Acum Mă Înalț – Al doilea volum din Seria Saga Câștigătorului
După eșecul de a pune mâna pe tronul Valahiei, Lada Drăculea pornește să pedepsească pe oricine îndrăznește să i se pună de-a curmezișul în drumul ei presărat cu sânge. Plină de o furie arzătoare, străbate țara, însoțită de oamenii ei. Dar forța brută nu îi aduce Ladei ceea ce își dorește. Iar gândul la Mehmed, pe care îl poartă în adâncul inimii ei, continuă să o tulbure.
Ceea ce îi trebuie Ladei sunt subtilitatea și priceperea fratelui ei Radu. Dar Mehmed l-a trimis la Constantinopol, căci dorește controlul asupra orașului, iar Radu a căpătat însărcinarea nedorită de spion dublu în spatele liniilor inamice. Pentru prima dată în viață, Radu refuză rugămințile neașteptate ale Ladei pentru ajutor.
Împărțit între lealitatea față de credință, de otomani și de Mehmed, el știe că nu îi datorează nimic Ladei. Dacă ea moare, el nu și-o va ierta niciodată – dar dacă el nu izbândește în Constantinopol, oare Mehmed îl va ierta vreodată?
În vreme ce națiunile se prăbușesc în jurul lor, frații Drăculea trebuie să ia o hotărâre: ce vor sacrifica pentru a-și împlini destinul?
3. Măreț Vom Arde – Al treilea volum din Seria Saga Câștigătorului
Domnia Ladei de dreptate absolută a creat o Valahie lipsită de crime. Însă Lada nu va avea liniște până ce lumea nu va afla că hotarele țării ei sunt inviolabile. Astfel că atunci când se hotărăște să-i trimită lui Mehmed cadavrele solilor lui de pace, sultanul și Radu nu au de ales – trebuie să-i declare război fetei prinț, care a devenit cu adevărat un dragon. Dacă Ladei îi este îngăduit să continue, doar moartea va triumfa.
UNELE IUBIRI NU SFÂRȘESC NICIODATĂ
Numai distrugând tot ce-a fost înainte – inclusiv relațiile sale – va putea Lada cu adevărat să-i clădească țara pe care și-o dorește. Radu se teme că ei subestimează voința de neclintit a surorii lui, însă Mehmed continuă să o iubească. Și o înțelege. Ea trebuie să piardă în fața lui, astfel încât să o poată feri de primejdii. E singura cale… nu-i așa?
REVENDICĂ TRONUL! CERE COROANA! CONDU LUMEA!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.