Tainele trecutului

Editura LIRA – 375 pagini Oamenii il numeau ”diavol”. Pentru ca intunecatul si enigmaticul Julian, conte de Ravenwood era un barbat cu un temperament vulcanic devenit legendar, a carui prima sotie murise in imprejurari misterioase. Gurile rele spuneau ca s-ai fi inecat in apele negre ale iazului aflat chiar pe proprietatea Ravenwood, iar altele spuneau c-ar fi chiar mana diavolului in joc. Acum, frumoasa Sophy Dorring, fiica unui mic nobil de tara, urmeaza sa devina Nouă contesa de Ravenwood. Vrajita de ochii de smarald ai lui Julian, Sophy are totusi propiile motive pentru a accepta o casatorie de convenienta. Unul este razbunarea, iar pentru asta il va implica pe Julian intr-un santaj primejdios. Celalalt motiv ii este mai aproape de suflet, dar, pentru punerea lui in practica, tanara trebuie sa treaca printr-o aventura la fel de periculoasa: Sophy Dorring are de gand sa-l invete pe Diavol sa iubeasca din nou… capitolul 1 Mut de uimire, Julian Richard Sinclair, conte de Ravenwood, asculta cu scepticism cum i se refuza cererea oi cială în căsătorie, nevenindu-i să-și creadă urechilor. În scurt timp, îndoiala fu înlocuită de o mânie rece, controlată. Cine se credea această doamnă? Din păcate nu o putea întreba acest lucru, de vreme ce ea alesese să lipsească de la întrevedere, iar cu respingerea mărinimoasei propuneri formulate de Julian fusese însărcinat bunicul ei, care nu se simea deloc în largul lui în această poziie ingrată. – La naiba, Ravenwood, și mie îmi displace la fel de mult această situaie. Trebuie să recunoști însă că nu ai de-a face cu o fetișcană de-abia ieșită de pe băncile școlii, âi explică lordul Dorring posomorât. Înainte era un copil tare drăgălaș, gata întotdeauna să le facă pe plac celorlali. Acum însă are douăzeci și trei de ani și în ultima vreme face numai ce vrea ea. E destul de enervantă uneori cu atitudinea ei, dar asta este. Nu-i pot rândui eu viața. – Știu câi ani are, spuse Julian sec. M-am gândit că tocmai datorită vârstei ar putea i o femeie rezonabilă și ușor de inut în frâu. – A, dar este ușor de inut în frâu, bolborosi lordul Dorring. Este cât de poate de ușor de inut în frâu, departe de mine să susin altceva. Nu este genul de fetișcană prostuă și împrăștiată, plină de istericale sau de toane, urmă el. Chipul roșcovan, încadrat de favorii, îi vădea consternarea. În mod obișnuit este foarte bună la inimă și foarte ascultătoare. Este un model perfect de… ăăăă… modestie și graie feminină. – Modestie și gratie feminină, repetă Julian rar. – Exact, milord, spuse lordul Dorring, înseninându-se. Modestie și graie feminină. A fost un sprijin de nădejde pentru bunica ei după moartea iubitului nostru mezin și a sotiei sale acum câtiva ani. Știi, părintii lui Sophy au dispărut pe mare tocmai când ea împlinea șaptesprezece ani, așa că ea și sora ei au venit să stea la noi. Sunt convins că îți amintești, continuă lordul Dorring, tușind ca să-și dreagă glasul. Sau se poate să îți fi scăpat asta, întrucât erai destul de ocupat cu… ăăă… cu alte lucruri atunci. Alte lucruri! Un eufemism politicos pentru vremurile în care căzuse fără scăpare în mrejele frumoasei vrăjitoare care era Elizabeth, se gândi Julian. – Dacă nepoata dumitale întruchipează cu adevărat toate virtutile de dorit într-o femeie, Dorring, de ce nu o poți convinge să-mi accepte cererea în căsătorie? – Este fără îndoială cu totul și cu totul vina mea, după cum sustine bunica ei, replică lordul Dorring încrun tându-se cu o expresie nefericită. Mă tem că i-am permis să citească prea mult și lucruri complet nepotrivite, după câte mi s-a spus. Totuși nu-i poti indica lui Sophy ce să citească. Nu îmi pot închipui cum ar putea vreun bărbat să facă asta. Îti mai torn putin vin de Bordeaux, Ravenwood? – Da, multumesc, aș mai bea un pahar, spuse Julian, aruncându-i o privire gazdei sale îmbujorate și forân du-se să vorbească pe un ton calm. Trebuie să îți mărturisesc că nu prea înteleg, Dorring. Ce au a face obiceiurile de lectură ale lui Sophy? – Din păcate nu am vegheat îndeaproape asupra cărților ei, mormăi lordul Dorring, dând pe gât paharul de vin. Femeile tinere își bagă o sumedenie de idei ciudate în cap dacă nu ești atent la ceea ce citesc, dar după ce sora ei a murit acum trei ani, nu am vrut să fiu prea dur cu Sophy. Eu și bunica ei o iubim enorm. E o fată cât se poate de rezonabilă. Chiar nu-mi dau seama ce i-a venit să îți refuze cererea în căsătorie. Sunt convins că și-ar schimba părerea dacă i-ai mai da putin timp. – Timp? rosti Ravenwood ridicând din sprânceană, fără a putea să-și ascundă sarcasmul. – Trebuie să recunoști că ai grăbit puin lucrurile. Și sotia mea e de aceeași părere. Aici, la tară, totul se desfășoară ceva mai lent. Știi, noi nu prea suntem obișnuiti cu moda de la oraș. Femeile, chiar și cele cu picioarele pe pământ, au ideile astea romantice despre cum ar trebui petite, spuse lordul Dorring aruncându-i oaspetelui său o privire plină de sperantă. Poate că dacă i-ai da câteva zile să se gândească la cererea ta în căsătorie… – Aș vrea să vorbesc eu însumi cu domnișoara Dorring, stărui Julian. – Credeam că am vorbit destul de clar. Nu este aici momentan, a plecat călare să o viziteze pe bătrâna Bess, așa cum face în i ecare miercuri. – Sunt conștient de asta. Bănuiesc că a fost informată că voi veni în vizită la ora trei. – Ăăă, da, cred că i-am spus, mormăi lordul Dorring tușind din nou pentru a-și drege glasul. Fără îndoială că a uitat. Știi cum sunt tinerele… continuă el, aruncând o privire la ceas. Ar trebui să se întoarcă pe la patru și jumătate. – Din păcate nu o pot aștepta. Julian puse jos paharul și se ridică în picioare. Poi să âi informezi nepoata că nu sunt un om răbdător. Sperasem să rezolv astăzi această problemă a căsătoriei. – Cred că ea o consideră rezolvată, milord, spuse lordul Dorring cu tristee. – Poi să o informezi că eu nu am aceeași opinie. Voi veni din nou mâine la aceeași oră și i-aș i recunoscător, Dorring, dacă ai face efortul de a-i reaminti de întrevedere. Doresc să-i vorbesc personal înainte de a încheia această afacere. – Desigur, îi voi transmite negreșit, Ravenwood, dar trebuie să te previn că nu e întotdeauna ușor să ghicești când vine și când pleacă Sophy. După cum am spus, uneori face după cum o taie capul. – Atunci mă aștept să o strunești puin. Este nepoata ta și dacă e nevoie să o ii mai din scurt, te rog să procedezi ca atare. – O, Doamne, bombăni Dorring emoionat, de-ar i așa ușor! Julian păși spre ușa micii biblioteci ponosite și ieși în holul îngust și întunecat. Majordomul, îmbrăcat astfel în cât se asorta de minune cu restul conacului decrepit, emblemă a micii nobilimi de ară scăpătate, îi înmână jobenul scump și mănușile. Julian dădu repede din cap și trecu în viteză pe lângă bătrânul servitor. Tocurile cizmelor lui lungi răsunară în gol pe podeaua de piatră. Regreta deja cât timp pierduse âmbrăcându-se protocolar pentru această întrevedere neproductivă. Ba mai venise și cu trăsura, deși ar i putut la fel de bine să se deplaseze călare până la Chesley Court, fără a face efortul de a da vizitei o notă ceremonioasă. Astfel, în drum spre casă ar i putut să treacă pe la vreo doi arendași și să rezolve niște afaceri. Măcar nu ar i pierdut întreaga după-amiază. – La conac, porunci el imediat ce i se deschise ușa trăsurii. Vizitiul, care purta livreaua cu verde și auriu a fa – miliei Ravenwood, își atinse pălăria în semn de coni rmare. Frumosul echipaj de armăsari cenușii porni la trap sub atingerea ușoară a cravașei de îndată ce se auzi ușa trăsurii trântindu-se. Lucru de la sine îneles, contele de Ravenwood nu prea avea timp de pierdut pe drumuri de ară în acea după-amiază. Julian se tolăni pe pernele trăsurii îni gându-și bine în podea călcâiele cizmelor și încrucișându-și braele pe piept. Se străduia să-și potolească enervarea, însă nu-i era deloc ușor. Nici măcar nu-i trecuse prin cap că cererea lui în căsă- torie ar i putut i respinsă. Domnișoara Sophy Dorring nu avea nici cea mai mică șansă de a primi o ofertă mai bună, și asta o știa toată lumea, chiar și bunicii ei. Lordul Dorring și soia lui mai că leșinaseră când Julian le ceruse mâna nepoatei lor, cu câteva zile în urmă. În ceea ce-i privea, Sophy cam trecuse de vârsta la care ar i putut obine o partidă atât de bună. Oferta lui Julian fusese o adevărată mană cerească. Un zâmbet sardonic se formă pe buzele contelui în timp ce își imagina scena care urmase, fără îndoială, când Sophy le dăduse de știre bunicilor ei că nu o interesa această căsătorie. În mod cert, lordul Dorring nu știuse cum să facă faă situaiei și soia lui suferise probabil un atac de nervi, așa că nepoata cu gusturi discutabile în materie de lectură câștigase cu ușurină bătălia. De fapt, în primul rând se punea problema de ce voise fetișcana aceea prostuă să câștige cu orice pre bătălia. În mod normal, ar i trebuit să proi te de ocazie fără a sta prea mult pe gânduri, bucurându-se de această cerere în căsătorie asemenea rudelor sale. Până la urmă asta însemna că avea de gând să o instaleze la Ravenwood Abbey în calitate de contesă de Ravenwood, iar o domnișoară de douăzeci și trei de ani, crescută la ară, care nu arăta cine știe ce și cu o moștenire cât se poate de modestă, nici că putea spera la ceva mai bun. La un moment dat, Julian se întrebă în ce constau lecturile lui Sophy, alungând însă imediat gândul că ceea ce citea avea legătură cu situația de faă. După toate aparenele, problema era mai degrabă prea marea indulgenă a bunicului faă de nepoata lui rămasă orfană. Femeile proi tau ușor de un bărbat cu un caracter slab. Și vârsta ei putea i o explicaie. La început, Julian se gândise că ar i putut constitui un avantaj. Avusese parte deja de o soie tânără, greu de inut în frâu, și âi fusese de ajuns. Elizabeth îi făcuse atâtea scene, toane și istericale cât să-i ajungă pentru toată viaa. Se gân – dise că o femeie mai coaptă ar i fost mai cu capul pe umeri și mai puin solicitantă, dar și mai recunoscă- toare totodată. Oricum fata nu prea avea de unde să aleagă acolo, la ară, medită Julian, la fel cum nu prea ar i avut de unde să aleagă nici la oraș, de fapt. Cu sigurană nu era genul care să atragă atenia bărbailor disponibili din înalta societate londoneză. Aceia se considerau cunoscători în materie de femei așa cum se considerau experi în cai și nu prea existau șanse să se uite la Sophy. Nu avea un păr care să iasă în evidenă, întrucât nu era nici vreo brunetă cu păr negru ca pana corbului și nici vreo frumusee cu plete blonde, angelice. Buclele ei de un maro-roșcat aveau o nuană plăcută, însă păreau înzestrate cu o voință proprie, căci zului i scăpau de i ecare dată de sub pălăriile ei sau dintr-o coafură aranjată cu mare trudă. Nu avea genul de proi l grecesc care era la modă în acel moment la Londra, dar Julian trebuia să recunoască faptul că nu-i displăceau nasul ei în vânt, bărbia rotundă și zâmbetul ei cald. Nu i s-ar i părut împovărătoare sarcina de a se culca cu ea destul de des încât să-și asigure un urmaș. Trebuia să recunoască și că Sophy avea niște ochi minunai, într-o nuană interesantă, neobișnuită, de turcoaz cu urme de auriu. În plus, era destul de curios și deopotrivă mulumitor faptul că proprietara lor nu avea vreo idee despre cum să-i folosească pentru a l irta. În loc să privească un bărbat printre gene, Sophy avea obiceiul destul de tulburător de a-l privi direct în ochi. Privirea ei era deschisă și sinceră, ceea ce âl convinsese pe Julian că fetei i-ar i fost destul de greu să învee eleganta artă de a mini, ceea ce îi convenea de minune, întrucât aproape că înnebunise încercând să-și dea seama ce era adevărat din ghemul de minciuni al lui Elizabeth. HISTORICAL ROMANCE