Young Adult Fantasy – Trilogia Prințesa de Cenușă – Laura Sebastian
1. Prințesa de Cenușă – Primul volum din Trilogia Prințesa de Cenușă
Timp de zece ani, Theo este captivă în propriul palat. Îndură abuzul neîncetat și batjocura Kaiserului și a curtenilor săi. E lipsită de putere și supraviețuiește în această lume nouă doar îngropând-o adânc în ea pe fetița care a fost odată.
Apoi, într-o seară, Kaiserul o forțează să facă inimaginabilul. Cu mâinile pătate de sânge și cu speranța că își va recăpăta tronul pierdut, ea își dă seama că nu este destul doar să supraviețuiești. Theo are o armă: propria minte, mai ascuțită decât orice sabie. Iar puterea nu se câștigă întotdeauna doar pe câmpul de bătălie.
Timp de zece ani, Prințesa de Cenușă își vede țara prădată și poporul înrobit. Dar totul încetează acum.
2. Lady Smoke – Al doilea volum din Trilogia Prințesa de Cenușă
Kaiserul a omorât-o pe mama Theodosiei, Regina de Foc, când Theo avea doar șase ani. A pus stăpânire pe țara ei și a ținut-o prizonieră, încoronând-o drept Prințesă de Cenușă – un animal de companie cu care să se joace și pe care să-l umilească vreme de zece ani. Dar s-a terminat. Kaiserul și-a considerat prizoniera slabă și lipsită de apărare. Nu și-a dat seama că o minte ascuțită este cea mai letală armă.
Theo nu mai poartă o coroană de cenușă. Și-a luat înapoi titlul de drept și un ostatic – pe prințul Soren. Dar poporul ei rămâne înrobit Kaiserului, iar ea e acum la mii de kilometri distanță de ei și de tronul său.
Pentru a recupera totul, va avea nevoie de o armată. Doar că, pentru a face rost de o armată, trebuie să aibă încredere în mătușa ei, temutul pirat Dragonsbane. Și conform lui Dragonsbane, o armată se poate obține doar dacă Theo se căsătorește. Ceva ce o regină astreană nu a făcut vreodată. Theo știe că libertatea vine cu un preț, dar e determinată să găsească o cale prin care să-și salveze țara fără să se piardă pe sine însăși.
3. Regina de Foc – Ultimul volum din Trilogia Prințesa de Cenușă
Prințesa Theodosia a fost prizonieră în propria-i țară timp de un deceniu. Poreclită Prințesa de cenușă, a îndurat abuzuri și batjocuri neîncetate din partea Kaiserului și a curții lui. Dar, chiar și purtând coroana de cenușă, în venele moștenitoarei de drept a coroanei Astreei curge focul. Iar dacă a învăţat un singur lucru de la mama ei, acela este că reginele nu se lasă intimidate niciodată.
Acum liberă și susținută de o armată de rebeli, Theo trebuie să-și elibereze poporul subjugat și să înfrunte un dușman nou și înfiorător: noua Împărăteasă. Înzestrată cu un tip de magie pe care nimeni nu o înțelege, e hotărâtă să mistuie în foc pe oricine și orice i-ar sta în cale. Puterea stranie a Împărătesei crește pe zi ce trece și, avându-l acum ostatic pe prințul Søren, miza e mai mare ca niciodată.
Theo trebuie să învețe să-și accepte propria putere pentru a avea sorți de izbândă împotriva fetei pe care cândva o considera sora ei de suflet.
Trilogia Prințesa de Cenușă
Categoria: Fantasy
Young Adult Fantasy
Pagina oficială Laura Sebastian – Link
Recenzii
Nu există recenzii până acum.