Căpitanul Ross Poldark, devenit membru al Camerei Comunelor, descoperă că între micile dispute caracteristice vieții rurale din Cornwall și mașinațiunile politice din capitala țării există o deosebire uriașă. Adaptarea este dificilă, mai ales că activitatea parlamentară âl ține departe de soția lui, Demelza. Relația lor este deja încordată, căci peste ei planează umbra lui Hugh Armitage, tânărul ofițer cu care Demelza a avut la un moment dat o aventur ă pasională. George Warleggan, rivalul lui Ross, nu se împacă deloc cu gândul că și- a pierdut locul de deputat în favoarea acestuia. Însă acum își dorește rangul de cavaler, pe care âl consideră o încununare a ascensiunii sale și un cadou binemeritat pentru soția lui, Elizabeth, față de care nutrește o iubire profundă, împletită cu o gelozie bolnăvicioasă. Verișoara lui Elizabeth, Morwenna, și-a văzut curmat visul de a- și croi un viitor cu Drake Carne, fratele Demelzei, căci o căsătorie aranjată a aruncat -o în brațele vicarului Osborne Whitworth. Acum, suferind de o depresie cumplită, nu întrezărește nici o ieșire. Încheierea secolului îi va aduce împreună pe George și Ross, uniți de o pierdere mai mare decât rivalitatea lor – iar Morwenna și Drake, de o tragedie care le aduce speranța…
Valul furios
19,90 lei 14,90 lei
- Nouă
Editura Alma
Stoc epuizat
SKU: 17404
Categorii: Colecția Iubiri de Poveste, Colecția Poldark, Historical Romance, Roman de Dragoste
Etichete: Historical Romance, Iubiri de Poveste, Poldark, Roman de dragoste
Fii primul care adaugi o recenzie la „Valul furios” Anulează răspunsul
Produse similare
-30%
Roman de Dragoste
Janet Dailey
Editura Colosseum și Colemus
24,00 lei 16,90 lei
Editura Colosseum și Colemus
-33%
-24%
Roman de Dragoste
Judith McNaught
Editura Miron
29,00 lei 22,00 lei
Editura Miron
-38%
-18%
-5%
Recenzii
Nu există recenzii până acum.