Nouă – 303 pagini Forțată să fugă de pe continent de înaintarea armatelor lui Napoleon, orfana Alana Farmer și excentricul ei tutore își construiesc o Nouă viață la Londra. Acolo, Alana se bucură de toate privilegiile la care poate spera o fiică de nobil, precum și de o educație potrivită unei regine. Însă înaintea debutului în societatea londoneză, Alana află secretul șocant al originii sale. Poate fi adevarat că, de fapt, este prințesa pierdută a regatului Lubinia? Însă la întoarcerea în țara natală, Alana descoperă obiceiuri care i se par medievale, intrigi și conspirații, iar Christoph Becker, căpitanul gărzilor palatului, o arestează sub bănuiala că ar fi o impostoare (căci nu ar fi prima care vine să susțină că este fiica regelui) sau o unealtă aflată în slujba fortelor misterioase care complotează impotriva regelui. Fără să rămână indiferent la farmecele prizonierei, Christoph se folosește de orice mijloc pentru a afla adevărul, chiar dacă, în același timp, trebuie să-și pună viața în primejdie pentru a o proteja de pericole. Acum, în timp ce o pasiune arzătoare se naște între Alana și bărbatul care a întemnițat-o pe nedrept, soarta unei națiuni stă în mâinile și în inimile lor? Historical Romance
Cand inima dicteaza
19,90 lei Prețul inițial a fost: 19,90 lei.12,00 leiPrețul curent este: 12,00 lei.
Editura Alma
Stoc epuizat
SKU: 16162
Categorii: Colecția Iubiri de Poveste, Historical Romance
Etichete: Historical Romance, Iubiri de Poveste
Autoare/Autor | |
---|---|
Editură |
Fii primul care scrii o recenzie pentru „Cand inima dicteaza” Anulează răspunsul
Produse similare
-16%
Dragoste
Janet Dailey
Editura Colosseum și Colemus
28,00 lei Prețul inițial a fost: 28,00 lei.23,40 leiPrețul curent este: 23,40 lei.
Editura Colosseum și Colemus
-36%
Dragoste
Elizabeth Barr
Editura Ulise
22,00 lei Prețul inițial a fost: 22,00 lei.14,00 leiPrețul curent este: 14,00 lei.
Editura Ulise
-16%
Dragoste
Stef Ann Holm
Editura King
38,00 lei Prețul inițial a fost: 38,00 lei.32,00 leiPrețul curent este: 32,00 lei.
Editura King
Recenzii
Nu există recenzii până acum.