Editura LIRA Nouă O prosperă femeie de afaceri, Khadija este văduvă. Pentru a-și păstra locul în sânul comunității negustorilor bogați din Mecca, ea trebuie să se recăsătorească și, contrar așteptărilor, alege un bărbat sărac, necunoscut și neștiutor de carte: Mahomed ibn Abdallah. Deși este cu 12 ani mai tânăr decât ea, Khadija este foarte îndrăgostită, iar Mahomed, la rândul său, nu vede vârsta Khadijei, ci frumusețea și inteligența ei. Știe că este femeia pe care o va putea îndrăgi și respe cta, și care îi va oferi dragoste și considerație. În zece ani minunați, cuplul se afirmă în societatea din Mecca. Khadija se impune drept o femeie de excepție, în timp ce moderația și înțelepciunea lui Mohamed îi cuceresc pe mai-marii orașului, iar fericirea celor doi devine completă odată cu nașterea copiilor. Brusc însă, soarta lor se schimbă, căci o mare nenorocire se abate asupra orașului, anunțând vremurile noi care vor veni: Mohamed se izolează în deșert, unde primește învățăturile ce vor constitui fundamentele uneia dintre cele mai formidabile aventuri religioase din lume. Marek Halter este autorul a numeroase cărți pe teme biblice sau evreiești, premiate și aflate pe lista de bestselleruri a New York Times.
-
Trebuie să ai în coș produse în valoare de cel puțin 50,00 RON pentru a putea finaliza comanda.
Khadija.IUBIRILE ORIENTULUI
20,00 lei Prețul inițial a fost: 20,00 lei.14,90 leiPrețul curent este: 14,90 lei.
Editura Lira
Stoc epuizat
Autoare/Autor | |
---|---|
Editură |
Fii primul care adaugi o recenzie la „Khadija.IUBIRILE ORIENTULUI” Anulează răspunsul
Produse similare
-19%
Dragoste
Jacki Reeser
Editura Miron
11,00 lei Prețul inițial a fost: 11,00 lei.8,90 leiPrețul curent este: 8,90 lei.
Editura Miron
-21%
Dragoste
Shirley Conran
Editura Miron
28,00 lei Prețul inițial a fost: 28,00 lei.22,00 leiPrețul curent este: 22,00 lei.
Editura Miron
-19%
Dragoste
Victoria Leigh
Editura Miron
11,00 lei Prețul inițial a fost: 11,00 lei.8,90 leiPrețul curent este: 8,90 lei.
Editura Miron
-27%
Dragoste
Rebecca Bennett
Editura Elis
15,00 lei Prețul inițial a fost: 15,00 lei.10,99 leiPrețul curent este: 10,99 lei.
Editura Elis
-38%
Dragoste
Barbara Taylor Bradford
Editura Elis
16,00 lei Prețul inițial a fost: 16,00 lei.9,99 leiPrețul curent este: 9,99 lei.
Editura Elis
Recenzii
Nu există recenzii până acum.