Modern Romance – Păstrează-ți Visul – Nora Roberts
Al doilea volum al Trilogiei Visurilor
Crescute împreună, Margo, Laura și Kate sunt la fel de apropiate ca niște surori, iar căminul familiei Templeton reprezintă sanctuarul unde își găsesc mereu refugiul atunci când viața le scoate în cale cele mai neașteptate piedici.
Kate nu are frumusețea lui Margo sau eleganța Laurei, însă știe prea bine că deține ceva cu care s-a mândrit întotdeauna – o minte ascuțită, care a ajutat-o să avanseze rapid în carieră. Mânată de ambiție, Kate și-a măsurat succesul în viață cu fiecare reușită profesională.
Aflată pe punctul de a deveni partener la firma la care lucrează, Kate este șocată când este acuzată de delapidare și concediată. Firea ei încăpățânată o face să dorească să rezolve lucrurile fără ajutor.
Însă Byron De Witt, cel care conduce acum afacerile Templeton, nu ezită să-și ofere sprijinul pentru a-i reabilita numele. Byron însă îi oferă lui Kate mai mult decât atât, obligând-o să privească adânc în propriul suflet și să descopere că, de fapt, ceva extrem de important îi lipsea din viață – o dragoste împărtășită.
Păstrează-ți Visul
Categoria Roman de Dragoste
Colecția Modern Romance
Pagina oficială Nora Roberts – Link
48. Sărutul din Fata Sfinxului
Academia Vampirilor - Inițierea
Intrigi la Hollywood
Dragoste nesfarsita
Escrocul
Secretul
Gypsy Bride (Întoarcerea la Cranleigh)
103. Tigresa și Regele
Scarlett
50. Un Vot pentru Dragoste
Acest Har Necruțător
29. Fără Teamă
105. Fata Colonelului
068.O speranta pentru fiecare-Nostalgic-68-Barbara Cartland
Trei Dorințe
43. Salvată de Dragoste
9. Niciodată să nu Râzi de Dragoste
Numai pentru Îndrăgostiți
Agonie
Dragostea Juliei Borel
45. Micuța Vrăjitoare
181.Iluziile noptii
Clar de Lună în Golful Monterey
La Noapte și Întotdeauna
Lovitura de maestru
Iubire Otrăvită
Decepție Periculoasă
61. Călătorie spre Necunoscut
Jessie
Sara-Nostalgic-Nr.106-Brianna Cleeve
Iubire sau Ură
037.In ascunzatoare-Nostalgic-nr.37-Barbara Cartland
Pe Muchie de Cuțit
Aripi de argint
Amantii furtunii
Fiica pacatului
Inima Mea îți Aparține 






Recenzii
Nu există recenzii până acum.