Historical – Secretul de la Castel – Fiona Valpy
Două femei, două epoci, două destine care se întrepătrund
Cu inima frântă și sperând la un nou început, Abi Howers acceptă o slujbă estivală la castelul Bellevue, în Franța. Locația poartă amprenta trecutului și, foarte curând, Abi se simte atrasă de povestea unei femei remarcabile, o poveste care îi va schimba vara și chiar viața. În 1938, Eliane Martin se ocupă de îngrijirea albinelor în grădina frumosului castel Bellevue. Aici, îl cunoaște pe Mathieu Dubosq și se îndrăgostește pentru prima dată. Dar granița de est a Franței este întunecată de amenințarea războiului, iar istoria are alte planuri pentru Eliane.
Țesând o narațiune plină de tâlc, Fiona Valpy reușește să separe, în timp, cele două epoci pe care le descrie. Subliniind astfel diferențele, autoarea ne ajută să realizăm, în același timp, faptul că trecerea anilor nu schimbă cu nimic esența umanității. – Annette, A French Collection
Detaliile istorice și personajele bine conturate vor atrage cititorii. – Woman’s Weekly
Fiona este o autoare apreciată, ale cărei cărți au ajuns pe primul loc în topurile de bestselleruri, fiind traduse în peste treizeci de limbi din întreaga lume. Se inspiră din poveștile unor femei puternice, în special din cele care au trăit în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Cercetarea sa istorică meticuloasă îmbogățește scrierile sale cu o puternică evocare a epocii și a locurilor în care se desfășoară poveștile.
A locuit timp de șapte ani în Franța, după ce s-a mutat acolo din Marea Britanie în 2007, înainte de a reveni în Scoția. Dragostea sa pentru ambele țări, pentru oamenii și istoria lor și-a găsit locul în cărțile pe care le-a scris.




Recenzii
Nu există recenzii până acum.