Historical Romance – Tu ești tot ce-mi doresc – Johanna Lindsey
Al doilea volum al seriei Familia Straton
Casey Straton a moștenit ochii frumoși ai mamei sale și încăpățânarea tatălui ei. Așa că, atunci când familia refuză să-i încredințeze conducerea fermei bunicului ei, în pofida abilităților ei de a călări și de a mânui o armă, impetuoasa tânără își abandonează căminul din Texas, hotărâtă să dovedească faptul că poate să facă mai mult decât să fie o soție ascultătoare.
Damian Rutledge al III-lea, un newyorkez din înalta societate, și-a părăsit viața rafinată și sofisticată în favoarea satisfacerii unei nevoi primare – răzbunarea. Dar fizicul impresionant și curajul neabătut nu l-ar fi ajutat să nu se piardă în Vestul Sălbatic, așa că intervenția unui micuț vânător de recompense pe nume Kid este cât se poate de oportună.
Curând Damian realizează că salvatorul lui este de fapt o tânără senzuală deghizată și își dă seama că îi așteaptă niște complicații serioase – nu doar fiindcă amândoi sunt în urmărirea acelorași nelegiuiți, ci și din pricina pasiunii care se naște între ei.
Iar Damian va trebui să aleagă între a răzbuna moartea tatălui său și a se lăsa în voia iubirii pentru pătimașa Casey.
Tu ești tot ce-mi doresc
Categoria Roman de dragoste
Colecția Iubiri de Poveste
Pagină Johanna Lindsey – Link
068.O speranta pentru fiecare-Nostalgic-68-Barbara Cartland
29. Fără Teamă
Camuflaj
43. Salvată de Dragoste
La Noapte și Întotdeauna
Moștenirea
Columbella
Numai pentru Îndrăgostiți
61. Călătorie spre Necunoscut
48. Sărutul din Fata Sfinxului
9. Niciodată să nu Râzi de Dragoste
Dragoste nesfarsita
Decepție Periculoasă
Pasărea de Foc
Femeia Pierdută
O multime de soti
Fata nepotrivita
Iubire Otrăvită
81. Speranța Pierdută
Niciodata prea bogat
50. Un Vot pentru Dragoste
Aripi de argint
45. Micuța Vrăjitoare
Mostenire de familie
103. Tigresa și Regele 




Recenzii
Nu există recenzii până acum.